Opinie juridică adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție privind efectele dezincriminării faptei cu privire la care angajatorul a formulat plângere penală, intervenind suspendarea de drept a contractului de muncă al angajatului
Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 26 mai 2022, titularul sesizării – Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați - a sesizat instanța supremă - Completul competent să judece recursul în interesul legii cu următoarea problemă de drept: „art. 52 alin. (2) din Codul muncii, raportat la Decizia Curții Constituționale a României nr. 405/2016, își găsește aplicarea și în ipoteza dezincriminării faptei care a stat la baza formulării plângerii penale de către angajator, pe parcursul procesului penal (în faza de cercetare penală sau în faza judecății), în considerarea caracterului exonerator de răspundere civilă contractuală a angajatorului al actului de dezincriminare al autorității, conform art. 1352 din Codul civil? Situația avută în vedere este cea în care, după ce se soluționează procesul penal prin clasarea cauzei sau, după caz, prin achitare, pe motiv că nu este prevăzută de legea penală, salariatul solicită obligarea
Opinie juridică adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție privind noțiunea de „pagubă” în cazul măsurilor asigurătorii luate pentru repararea prejudiciului provenind din evaziune fiscală
Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 18 mai 2022, titularul sesizării – Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie - completul de judecată care judecă contestația împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureș - a solicitat instanței supreme să pronunțe o hotărâre cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 249 alin. (5) C.pr.pen. prin raportare la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 245/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare. La data de 1 iulie 2022, din partea Departamentului de Drept Public și Departamentului de Drept Penal din cadrul Facultății de Drept a Universității din București, doamnele av. prof. univ. dr. Simona Gherghina, av. lector univ. dr. Marilena Ene și av. conf. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir au transmis o opinie juridică prin care au arătat, în esență,